Fii mulțumitor de lucrurile simple ale vieţii


_3NK8686

Un om de afaceri american se plimba pe plajă, într-un mic sat mexican de pescari. O barcă intră în port şi pescarul coboară cu un coş plin de peşti. Americanul îl felicită pe pescarul mexican pentru calitatea peștilor săi frumoşi şi îl întreabă:

-Cât timp ţi-a luat să pescuieşti aceşti peşti?

-Destul de puţin, răspunse mexicanul.

-Dar de ce nu ai rămas mai mult, că să prinzi mai mulţi peşti? întreba bancherul.

-Pentru că aceşti câţiva peşti ne ajung mie şi familiei mele.

-Şi ce faci în restul timpului?

-Păi mă culc târziu, mă duc să pescuiesc un pic, mă joc cu copiii mei, îmi fac siesta împreună cu nevasta… Seară mă duc în sat să mă întâlnesc cu prietenii, sorb o cafea , cântăm la chitară… Am o  viaţă plină si fericită!

Americanul luândul-l în râs, îl întrerupe:

-Ascultă! Am un M.B.A. de la Harvard şi pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult şi cu beneficiile astfel obţinute să îţi cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să ţi-i aducă acest vas, poţi să-ţi cumperi un al doilea şi tot aşa până când vei avea o mică flotă. Apoi, în loc să vinzi peştele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ţi deschizi propria fabrică de peşte. Aşa ai putea să renunţi la sătucul ăsta şi să te muţi la Mexico City, Los Angeles sau chiar New York şi să-ţi dirijezi de acolo propriile afaceri…

Mexicanul întreabă atunci:

-Cât timp ar lua toate astea?

-Între 15 Şi 20 de ani, răspunse bancherul.

-Şi după asta?

-Ei bine, după asta devine interesant, răspunse americanul zâmbind. La momentul oportun, poţi să-ţi introduci societatea la bursă şi să câștigi milioane!

-Milioane? se minună mexicanul. Şi apoi?

-Apoi poţi să ieşi liniştit la pensie, să te scoli când ai chef, să pescuieşti un pic, să te joci cu nepoţii şi să îţi faci siesta cât pofteşti cu soţia ta. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, sorbind o cafea pe centru şi cântând la chitară…

Reclame
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Declinul constant al lecturării literare


yancey

Photo credit

Moartea cititului primejduieste sufletul- de Philip Yancey

Trec printr-o criză personală. Obișnuiam să iubesc să citesc. Scriu acest blog în biroul meu, fiind înconjurat de 27 de rafturi înalte încărcate cu 5000 de cărți. De-a lungul anilor, le-am citit, le-am subliniat și mi-am adunat însemnările într-o bază de date pe computer pentru posibile referințe ale scrierilor mele. Per ansamblu, cărțile mi-au modelat viața profesională și spirituală.

Cărțile mă ajută să mă definesc pe mine însumi. Ele m-au condus pe calea credinței; m-au introdus în minunile științei și ale lumii naturale; tot ele m-au informat în probleme precum dreptatea și rasa umană. Și mai important, cărțile au reprezentat un izvor de delectare, aventură și frumusețe, deschizându-mi ferestrele spre o realitate pe care, altfel, nu aș fi ajuns să o cunosc.

Criza mea ia naștere din faptul că îmi descriu trecutul, iar nu prezentul. Obișnuiam să citesc trei cărți pe săptămână. Într-un an, mi-am dedicat câte o seară în fiecare săptămână pentru a citi toate piesele lui Shakespeare (E adevărat, în realitate mi-a luat doi ani de fapt, din cauza întreruperilor). În alt an, am citit operele principale ale lui Tolstoi și Dostoievski. Dar citesc mult mai puține cărți zilele astea, și chiar și mai puține din acelea care presupun muncă de înțelegere.

Internetul și media socială mi-au antrenat creierul pentru a citi un paragraf sau două, după care încep să mă uit primprejur. Când citesc un articol online de la Atlantic sau New Yorker, după câteva paragrafe, îmi arunc ochii la bara din dreapta pentru a-mi da seama de lungimea articolului. Mintea mea se abate de la subiect și mă trezesc făcând click pe linkurile subliniate și pe bara de desfășurare. Imediat sunt pe CNN.com citind cele mai recente știri despre Donald Trump și detaliile despre ultimul atac terorist, sau poate verificând prognoza meteo de mâine.

Mai rău, cad pradă micuțelor casete care-mi spun, „Dacă-ți place acest articol (sau carte), o să-ți placă și…” Sau alunec spre partea de jos a ecranului și scanez titlurile pentru subiecte mai picante: „Camerele de la Walmart au înregistrat aceste fotografii”; „30 de curiozități despre Amishi”; sau „Cel mai prost îmbrăcate vedete”. Peste câteva click-uri, deja mi-am pierdut interesul pentru articolul original.

Cercetătorii în științele neurologice au o explicație pentru acest fenomen. Atunci când învățăm sau aflăm ceva nou și într-un ritm rapid, noi primim un aport suplimentar de dopamină. Scanările MRI – tomografiile prin rezonanță magnetică – ale creierului arată că centrii plăcerii din creier se activează în acest proces. Într-un experiment foarte cunoscut, șobolanii continuă să apese o manetă pentru a primi aportul suplimentar de dopamină, alegând acest aport prioritar față de hrană sau activitatea sexuală. În privința ființei umane, activitatea pe e-mail satisface acei centri ai plăcerii, ca și Twitter, Instagram și Snapchat etc…

Nicholas Carr, în cartea sa Superficialii analizează fenomenul, iar subtitlul său spune totul: Efectele internetului asupra creierului uman. Carr evidențiază faptul că majoritatea americanilor, și în special tinerii, manifestă o scădere drastică a timpului pe care îl folosesc la citit. El spune: „Am fost cândva un adevărat scafandru în fascinantul ocean al cuvintelor. Acum alunec în viteză pe suprafața acestuia, asemeni unui om pe un Skijet.” Un raport Nielsen din 2016 a calculat faptul că un american, dedică în medie, mai mult de 10 ore/zi consumului media – incluzând aici: radio, TV și alte dispozitive electronice. Acest timp constituie 65% din orele de activitate, lăsând foarte puțin timp pentru activitatea care necesită mult mai mult efort, a concentrării asupra citiului.

Un articol din Business Insider a studiat pionieri precum: Elon Musk, Oprah Winfrey, Bill Gates, Mark Buffet si Mark Zuckerberg. Cei mai mulți dintre ei au în comun o anumită practică pe care autorul o numește „Regula celor 5 ore”: ei pun deoparte cel puțin o oră pe zi (sau cinci ore pe săptămână) pentru procesul de citire/învățare deliberat.

De pildă:

  • Bill Gates citește 50 de cărți pe an.
  • Mark Zuckerberg citește cel puțin o carte la două săptămâni.
  • Elon Musk a crescut citind două cărți pe zi.
  • Mark Cuban citește mai mult de trei ore în fiecare zi.
  • Arthur Blank, co-fondator al Home Depot, citește două ore zilnic.

Cultura modernă pune obstacole extraordinare atât hrănirii spirituale cât și creativității. Ca scriitor creștin în epoca platformelor social media, dețin o pagină de Facebook și un website, iar ocazional scriu pe un blog. În urmă cu treizeci de ani primeam o mulțime de scrisori de la citiori și ei nu se așteptau să le răspund mai repede de o săptămână sau mai mult. Acum primesc emailuri și dacă nu le răspund într-o zi sau două îmi vor scrie din nou: „Ai primit mailul meu?” Tirania mulțimii grăbite mă înconjoară.

Dacă cedez acestei tiranii viața mea se umple cu un talmeș-balmeș mental. Cercetările spun că plictiseala poate stimula creativitatea. O minte hoinară, călătorește în locuri noi și neașteptate. Când mă retrag în munți și mă deconectez pentru câteva zile se întâmplă ceva magic. Merg la culcare ca și cum aș avea un bolovan în drum, în activitatea mea de scriere, iar în dimineața următoare mă trezesc cu o soluție clară precum cristalul – așa ceva nu mi se întâmplă niciodată atunci când navighez în social media sau pe internet.

Citeste restul articolului aici.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Regele mai are încă o mutare!


Citat-Nicolae-Steinhardt.fw_-638x338

REGELE MAI ARE INCĂ O MUTARE!
___________
Pentru mine cam despre asta a fost votul (a se vedea poza cu părintele Steinhardt) = să am curajul să îmi afirm autentic si public un drept cetățenesc.

Fără curajul de a spune care a fost motivația mea de a vota pentru căsătoria dintre un bărbat si femeie..aş fi rămas doar un simplu internaut care acumulează idei bune, citate si gânduri frumoase despre familie, dar nu le și pune în practica.
Procentul de 20,41% cred că asta a demonstrat. Există o dezbinare, o divizare a societății religioase în ţară şi e pe bună dreptate (credincioșii care pretind, sunt nominali și cei care internalizează credinţa, o trăiesc, sunt vocali.

Mă bucur că am putut respecta pe cei cu alte orientări decât mine, politice, religioase si sexuale.
Da, așa sunt eu și așa mă cunoașteți toți cei care îmi sunteți prieteni -să văd fiecare provocare sau problemă prin Hristos, prin Cuvânt şi văd că nu mi-aţi dat mute, block sau delete, putem conviețui împreună.

Problema e că în Numele Iubirii (a Noii Toleranţe) se fac cele mai mari păcate, iar mai apoi vieţi şi inimi mici sunt distruse şi otrăvite de hedonismul consumerist al societăţii, de otrava si toxicitatea imoralităţii.
Satana (ăl rău-nu dracnea) ne îndeamnă să băgăm (plasăm) suspiciune, bănuială și îndoială, lipsă de încredere în relațiile noastre.

Sunt conștient de un lucru astea 2 zile și anume – Dumnezeu poate fi văzut de către alții și în modul în care l-am reprezentat prin discuții, informații în social media. Se vorbește aşa de mult despre manipulare, minciună, compromis. Am văzut postări sănătoase la cap, dar și unele duse cu pluta.

Repet, o grămadă de vorbărie pe social media nu a fost caracteristica adevăratei biserici a lui Hristos, vorbărie eretică- în care a lipsit empatia, iertarea si dragoste faţă de cel diferit de noi şi pentru care vom fi trași la răspundere odată.
Cum s-ar schimba satul tău, comunitatea ta, biserica ta, familia ta,dacă am schimba slujirea în societate doar de pe buze sau de pe tastaturi cu o slujire autentică ( o implicare practică în sfera ta de influenţă..să traduc din creştineză/gospeleză).

Până la urmă Friedrich Nietzsche-remarcabilul filosof german ateu (fiul unui pastor) care ar fi aderat liniștit azi într-un partid liber-cugetător marxist, agnostic a spus-o atât de bine ” People fight in the Name of God” și își construiesc o religie tribală, în care îl închid pe Dumnezeu în cutiuța lor teologica, unde alții nu mai au loc din cauza urii lor.

El a spus atunci când unii folosesc teologia in sprijinul justiției si păcii mondiale: „Men never do evil with more enthusiasm then when they do it in the name of God”. Oamenii nu fac mai mult rau cu entuziasm decat atunci cand il fac in Numele lui Dumnezeu! Da, si aici vin toti (ne)priceputii la istorie sa ne dea in cap cu Holocaustele, Cruciadele, si războaiele americanilor peste cei care fabrică bomba atomică.
A.Einstein spunea că este ceva mai rău decât bomba atomică si anume „răutatea inimii umane”! Cel care nutrește in inima sa sentimente de ură faţă de aproapele său, are un impact mult mai mare si decât 10 Hiroshime adunate laolaltă.

Hristosul Puternic renunță la poziția si puterea Sa cerească pentru a-şi manifesta dragostea! Să învăţăm de la Cel care nu a câştigat în sondajele de popularitate palestiniene și nici in interogările brutale romane, Cel care a primit mai puține voturi in faţa criminalului Baraba si a ales dragostea sacrificială -căci asta face un lider şi a aşezat puterea în plan secund, în vederea escatologiei sale, când va reveni nu ca miel blând şi cuminte în banca lui..ci ca Judecător care va verifica nu voturi şi conturi, ci motivațiile si atitudinile oamenilor faţă de Jertfa Sa supremă de la Golgota.

Ce mi se pare interesant azi este ca aceleași valori iudeo-creștine sunt căutate si promovate de marile corporații atunci când apreciază etica protestantă si spiritul capitalist a lui Max Weber. Este grăitor faptul ca 91% din CEO din companiile ce apar în Fortune 500, (potrivit Fortune Magazine) şi-au învăţat, extras şi bazat valorile si morala din Biblie.

Voila! Cu asta vreau să închei postarea şi anume :noi, cre(ş)tinii, ăia 3,731,704 plus alţii care sunt nominali (in contrast cu cei care au fost indecisi, comozi si pasivi pe #stauacasă) ar trebui să fim cei mai fericiți oameni de pe pământ, cei care aduc vesti bune semenilor lor, asupra a ceea ce face Dumnezeu astăzi pe pământ.
Bobby Fischer-cunoscutul jucător de şah american, campion mondial în dese rânduri, a rătăcit într-o seară într-o sala de film din Manhattan să vadă un film dramatic şi fantastic din 1957 de-a lui Ingmar Bergman intitulat „A șaptea pecete”.

Povestea era dezvoltată in jurul unui cavaler medieval care juca şah cu Prinţul Întunericului. Pe măsură ce meciul se desfăşura, atât cavalerul cât şi prinţul mutau piesele de şah, iar la finalul filmului Prinţul Întunericului mai face o singură mutare după care declară „Şah-Mat”.
Odată cu prabuşirea cortinei, se spune că Bobby Fischer s-a adresat prietenului său şi i-a spus „De ce renunţă cavalerul? Ai observat acele piese? El încă mai poate câştiga! Regele mai are încă o mutare!

Aceasta trebuie să declaram noi, pozitivişti, optimişti, încrezători şi plini de determinare in faţa tăvălugului de „mişcări/ mutări” pro-imoralitate. Acesta este mesajul pe care trebuie să îl audă Creştinătatea Românească, România, Diaspora,Evanghelicii, Baptistii si Luteranii, Cultele si Inculţii, că Regele mai are încă o mutare. Mai are ceva de spus cu privire la FAMILIE aşa cum a destinat-o El să fie, nu îi putem închide gura cu un referendum.

Acesta este mesajul ferm şi iubitor pe care trebuie să il audă atât cei ce susţin familia cât şi cei care se opun ei cu înverşunare :Că oridecâteori situațiile în viata ni se par imposibile, și de neînvins, trebuie să declarăm societăţii, prietenilor, cunoscuţilor noştri pur si simplu acest adevăr central şi anume :”Regele mai are încă o mişcare”.

Să sperăm cu totii într-o mișcare înţeleaptă a fiecăruia dintre noi acolo unde suntem chemați să fim sarea pămîntului şi lumina lumii.

Secvenţa din „The Seventh Seal – The knight meets Death”
https://www.youtube.com/watch?v=f4yXBIigZbg

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Despre Referendum -de Teofil Stanciu


referendum-pentru-familia-traditionala-305158

Sursa photo

Despre referendum – de Teofil Stanciu

Referendumul este legitim sub aspect legal. Îndeplinește condițiile necesare unei inițiative civice și a trecut deja de mai multe etape. Dar rezultatul referendumului va trebui pus în aplicare prin modificarea constituției, fapt ce presupune voință politică. Nu e însă nici pe departe așa grav (cum sugerează contestatarii) că se face acest referendum, fiindcă și alte țări au făcut consultări similare fix pe această temă. Iar în unele cazuri (vezi Irlanda), au avut câștig de cauză cei pro-LGBT.

Referendumul pune în discuție o temă moral-juridică. Această temă este una care poate fi privită din unghiuri diferite. Pentru inițiatori, definiția căsătoriei nu ar face decât să consfințească „normalitatea”. Pentru detractori, definiția căsătoriei aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale. Acest aspect al referendumului nu ține de legalitatea demersului ca atare, ci ține de conflictul dintre concepțiile despre lume și viață ale cetățenilor. Trebuie precizat însă aici că și Declarația Universală a Drepturilor Omului (vezi art. 16) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (vezi art. 12) operează cu aceeași definiție a căsătoriei precum cea propusă de CpF, iar Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (vezi art. 9) permite legislației din fiecare țară să reglementeze acest „drept”.

Referendumul și chestiunea drepturilor. Să mai insistăm puțin asupra acestui subiect. Definiția drepturilor este un subiect spinos și nu există, așa cum sugerează unii, un soi de unanimitate subînțeleasă cu privire la drepturi în „lumea civilizată”. Am menționat deja referendumul din Irlanda. Dar mai există și alte drepturi care încep să fie promovate (transgender sau pedofilia consimțită) care ridică probleme. Ce vreau să scot în evidență este că definițiile, inclusiv în societatea modernă, sunt mai dinamice și mai fluide, sunt mereu negociate și modificate în funcție de concepțiile epoci. Va rămâne mereu o tensiune între „vechi” și „nou”, iar vechiul nu e echivalent cu răul și nici noul cu binele. Conservatorismul prin însuși sensul termenului luptă pentru apărarea societății și a unor valori, iar progresismul pentru evoluția ei într-o anumită direcție. Dar ambele sunt necesare pentru a conferi și stabilitate și dinamică.

Referendumul nu va salvgarda familia sub aspect legal. În acest moment, codul civil nu permite căsătoria între persoane de același sex. Dacă articolul 48 din constituție va fi reformulat potrivit cu propunerea CpF („Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”), acest fapt nu tranșează definitiv problema în discuție, ci doar complică traseul unor viitoare schimbări și adaugă un hop legislativ mai greu de trecut (dar nicidecum imposibil!). Oricând, un alt demers civic și un alt referendum pot revoca această modificare. Sau revocarea poate surveni la inițiativa parlamentului. O prevedere constituțională are însă darul de a funcționa ca o garanție suplimentară că lucrurile nu se vor putea schimba prea curând și prea ușor.

Pe fond, chestiunea moral-religioasă rămâne, în sens strict, distinctă de cea legală. Avem cununie civilă și cununie religioasă, însă doar prima are efecte juridice. Cununia religioasă păstrează însă o importantă valoare simbolică și transcendentă, pentru cei care cred în ea. Biserica recunoaște ca validă și o căsătorie încheiată numai la ofițerul stării civile, dar invers nu se întâmplă. Chiar dacă referendumul nu ar întruni condițiile necesare validării, Biserica își păstrează în continuare libertatea de a nu cununa persoane gay. O problemă care ar putea să apară în viitor însă e ca bisericile care primesc bani de la stat să fie obligate să se conformeze în cazul în care politicile statului se vor schimba.

Referendumul nu poate bloca parteneriatul civil. Oricând, o inițiativă care permite un parteneriat civil pentru cuplurile gay poate fi transpusă în legislație, fără ca definiția familiei/căsătoriei din constituție sau cea din codul civil să fie afectate.

Referendumul este mai puțin o bătălie spirituală, cum tot auzim uneori, și mai mult una ideologică. Orice creștin trăitor știe că o lege nu schimbă natura umană, ci cel mult limitează răul prin măsuri coercitive. Pe scurt, România nu devine mai „sfântă” sau mai „credincioasă” prin validarea referendumului, ci face doar o declarație privitoare la valorile la care aderă ca societate. Motivațiile pot fi departe de orice lucru sfânt și de orice credință în… ceva. Prin revizuirea articolului 48 din constituție, societatea se plasează ideologic în zona conservatorismului. Din punct de vedere spiritual, un eventual eșec afectează mai cu seamă imaginea Bisericii, dar mizele rămân aceleași, iar cea mai importantă dintre ele rămâne tot mântuirea omului prin întâlnirea cu Cristos, metanoia și toate cele cunoscute.

Referendumul n-ar trebui sub nicio formă să se transforme în vânătoare de vrăjitoare. Am văzut că tendința e ca toți cei care nu sunt de acord cu referendumul (indiferent de motivele lor) să fie identificați și stigmatizați, se fac „liste negre”, se măsoară caractere etc. Cu toate acestea, creștinii ar trebui să privească atent în istorie și să admită fără patimă că alții pot să gândească diferit (chiar dacă, după valorile biblice, acest „diferit” înseamnă „greșit”). Biserica s-a născut într-un astfel de context – păgân și ostil. Libertatea de conștiință și cea de exprimare chiar reprezintă niște drepturi ale tuturor și nu se justifică sub nicio formă manipulările și calomniile la adresa celor care nu susțin referendumul. Poate fi chiar o dovadă de integritate când cineva onest – nu mercenar – își asumă public propriile convingeri și acționează în acord cu ele, mai ales dacă acestea nu sunt foarte populare. Dar mijloacele ticăloase (manipulare, calomnie, dezinformare etc.) nu ar trebui să-și găsească absolut nicio scuză în promovarea unui demers care se revendică drept „iudeo-creștin”.

Referendumul ar putea hrăni aspirații mesianice. Deja se conturează, în anumite zone, imaginea unor personaje providențiale (gen Dragnea, Tăriceanu), cu care, „deși au păcatele lor”, putem fi mai indulgenți fiindcă au dat curs dorinței exprimate de 3 milioane de cetățeni. Cu siguranță, vor fi destui doritori să se cațere pe val și să devină purtători de steag, revendicându-și diverse merite mai mari sau mai mici (în numele Domnului sau în numele sfintelor tradiții strămoșești, după caz).

Întreg demersul ce promovează referendumul a fost puternic contaminat politic (inclusiv printr-un pact încheiat între CpF și unele partide). Nu cred că, în sine, politica este ceva rău. Dar în România, politica poartă niște tare de care musai ținut cont. Astfel, discursul politic trebuie disociat mereu de inițiativa civică, fiindcă politicieni cu condamnări penale, cu conduită familială penibilă, cu averi imposibil de justificat și cu comportament de grotă devin peste noapte credincioși, pioși și familiști. Niște caricaturi sinistre ale valorilor pe care susțin că le promovează. E foarte posibil ca asocierea Bisericii cu politicul și insuficienta delimitare publică de niște fapte blamabile ale unor vocali susținători ai referendumului să se soldeze cu niște facturi ce vor trebui decontate în viitor.

Referendumul nu rezolvă problemele structurale ale familiei. În România, există încă probleme grave ale familiei care nu se vor rezolva odată cu referendumul (iar strict în acest punct contestatarii au dreptate). Există riscul ca, îmbătați de laurii unei victorii previzibile, unii să transforme rezultatul într-un triumf al familiei. Dar lucrurile nu stau nici pe departe așa. Dimpotrivă, rata mare a divorțului, violența domestică, migrația economică, lipsa de educație psiho-emoțională, sărăcia lucie, presiunea uriașă a unei școli decerebrate vor constitui și pe mai departe niște probleme grave, concrete, în foarte multe familii. Totuși, suspectez că cei mai mulți susținători ai revizuirii constituției sunt și vor rămâne conștienți de aceste neajunsuri. Însă e incontestabil faptul că n-a existat o ofensivă la fel de puternică împotriva altor probleme din familii, nici măcar dacă vorbim despre migrația care a lăsat mii de copii în grija cui s-a nimerit.

Referendumul s-ar putea să intensifice militantismul pro-LGBT. Câtă vreme lucrurile erau oarecum incerte, militantismul și agenda LGBT se desfășurau mai mult pe culoarele unor instituții, în anturajul decidenților politici și din când în când în mass-media. Acum însă, când mizele cresc, e aproape cert că și militantismul va fi mai prezent, mai virulent, pentru că e în trend cu mentalitatea occidentală.

Referendumul a prilejuit foarte multă propagandă pro-LGBT mincinoasă și manipulatoare. Din păcate, activiștii care susțin agenda LGBT s-au folosit și de un arsenal murdar: minciuni, manipulări, autovictimizare, hiperbole fanteziste, calomnii, stigmatizarea adversarilor etc. În aceste condiții, dialogul fără divagații și argumentul nuanțat nu prea și-au găsit locul (nu pot fi considerați însă singurii vinovați de ratarea unei dezbateri cu/pe argumente). Probabil că una dintre strategiile adoptate a fost și aceea a neutralizării preopinentului prin discreditare („bigoții”, „naziștii”, „putiniștii” etc.). O altă metodă preferată a fost cea a extrapolării, fără temei, a argumentului de la particular la general: dacă în familia „tradițională” există și cazuri de violență, atunci dintr-odată familia devine în sine nocivă, o sursă de abuz etc. Eticheta de „homofob” este aplicată cu sârg oricui pune în discuție orice aspect legat de legitimitatea demersurilor pro-LGBT. Prin urmare, singurele opțiuni valide rămân tăcerea sau consimțământul. Or asta e anormal, în condițiile în care nu mai avem de-a face cu o minoritate oprimată (revin la ideea că nici Carta ONU, nici Carta drepturilor fundamentale UE nu consideră căsătoria un drept!).

Referendumul are și o „agendă ascunsă”… asumată. Mulți dintre cei cu care am discutat despre această inițiativă nu au nimic împotriva faptului ca statul să reglementeze cumva situația cuplurilor homosexuale. Dar sunt câteva temeri importante care în alte părți deja s-au adeverit: înfierea copiilor și propaganda gay desfășurată în școli. Consecințele hipersexualizării copiilor de la vârste fragede și a creșterii în familii cu părinți de același sex stârnesc, pe bună dreptate, îngrijorare. E corectă observația conservatorilor potrivit căreia, acolo unde li s-au acordat „drepturi” egale, militanții LGBT au cerut și obținut privilegii în raport cu populația cu vederi conservatoare. Și mereu propaganda pro-LGBT a făcut parte dintr-un „pachet” de măsuri cu iz de inginerie socială sinistră. Ar trebui menționate în acest context tendințele de eliminare a părinților din procesele decizionale privitoare la copii și acordarea unui rol tot mai proeminent „statului” – o entitate cenușie și impenetrabilă socotită mai capabilă să gestioneze creșterea și educarea copiilor. De asemenea, este vădit caracterul totalitar al interdicției de a spune orice dezaprobator la adresa unor minorități sexuale. Ofensabilitatea a atins cote îngrijorătoare în trusturi de presă și pare să fi infiltrat puternic universitățile – tocmai acele locuri unde libertatea de gândire și de exprimare ar trebui să fie normă (iar această observație n-o fac doar creștinii conservatori, ci și autori precum Rushdie)!

Referendumul face parte dintr-o îngrijorare mai larg împărtășită. Multe dintre valorile care au stat la temelia Europei sunt contestate și revizuite până la deformare completă. Există o îngrijorare în ce privește democrația redefinită în sensul acceptării doar a vocilor dezirabile, în vreme ce se îngroașă tot mai tare rândurile „fundamentaliștilor”, ale „extremiștilor” sau ale „populiștilor” (care sunt prin definiție nefrecventabili – unde se duc totuși nemulțumirile lor dacă sunt constant ignorate în numele unei umanități mai bune?). Există îngrijorări legate de o Europă hiperbirocratizată și tot mai centralizată, care se desprinde tot mai fățiș de nevoile propriilor cetățeni și vrea tot mai multă autonomie decizională pentru forurile conducătoare, excluzând consultarea „maselor”. Și e tot mai limpede acum că lumea nu evoluează liniar, în sus, spre bine, spre un om „nou” și neconflictual. Dar această utopie încă mai hrănește iluzii și proiecte politice sau sociale.

Campania pentru revizuirea constituției a folosit o imagine idealizată a familiei. Nu e greșit, în sens creștin, să vorbești despre familie „așa cum a creat-o Dumnezeu”. Dar este clar că nu poți evita tot spectrul de ipostaze familiale, din VT, care nu se conformează cu modelul standard. Apoi, această imagine idealizată riscă să pară că vrea să ascundă sub preș toate neajunsurile din familiile tradiționale actuale și trecute. Luată la bani (mai) mărunți, familia „așa cum a creat-o Dumnezeu” cere mai mult decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie – care e mai degrabă o condiție inițială, dar nu și o garanție a unei familii fericite/reușite. Dar cei mai mulți conservatori știu asta, iar unii chiar depun efortul de a-și consolida familiile dincolo de conformitatea cu o definiție tradițională.

Referendumul va fi instrumentat politic. E o certitudine că atât USR, care se poziționează împotrivă, cât și coaliția de guvernare vor încerca să tragă toate foloasele politice posibile din acest referendum. Fiecare pentru obiectivele sale. Din păcate, am constatat că și alegătorii de rând se grăbesc să stabilească drept criterii pentru alegerea candidaților atitudinea față de referendum. Dacă se opresc doar la atâta, e foarte grav inclusiv sub raport moral teologic. Biblia conține liste cu mult mai multe păcate decât strict homosexualitatea sau atitudinea față de ea. Asuprirea celor nevoiași, furtul de la cei sărmani, lăcomia de bani, judecata strâmbă, lipsa de compasiune pentru semeni sunt dintre păcatele care țin mereu capul de afiș în judecățile rostite de profeții din VT la adresa diverselor popoare. Iar când vine vorba despre imoralitatea sexuală, adulterul este clar sancționat de nenumărate ori în Scriptură (așa cum este, evident, și homosexualitatea). Așadar, listele astea selective sunt deosebit pe perverse și înșelătoare când se folosește, de fapt, un singur criteriu de evaluare. E interesant că Biblia compară în mai multe rânduri Ierusalimul sau regatele din nord și sud cu Sodoma și le declară pe cele dintâi mai păcătoase decât celebra cetate distrusă prin foc – or e puțin probabil că din pricina homosexualității erau israeliții mustrați de profeți (vezi și Ezechiel 16:49-50), deși e evident că și moravurile lor erau problematice. Revenind însă la instrumentalizarea politică, doar liderii ecleziali ar putea contracara această tendință, însă ar fi necesară o campanie mediatică susținută, fermă, concertată a tuturor cultelor ce susțin referendumul, din care să reiasă independența demersului lor față de forțele politice.

Referendumul poate fi o capcană. Și asta în mai multe feluri. Poate fi o capcană a ipocriziei, pentru cei care se vor simți foarte virtuoși că au votat, dar vor continua să comită o sumedenie de alte „păcate” mai puțin grave și imputabile, prin comprație cu „sodomia”. Ba chiar și în raport cu familia vor fi toleranți cu adulterul, abuzul etc. O altă capcană poate fi cea a suficienței. Dacă am votat pentru familie, gata, am salvat-o. Aș mai adăuga aici capcana maniheismului reducționist. Da, e adevărat că există două tabere: pro și contra. Dar mai există și oameni care, din diferite motive, nu vor să facă parte din aceste două tabere. Stigmatizarea lor nu este nicidecum benefică pentru nimeni. Mai ales când pleacă de la prezumția de vinovăție a celui care nu se încadrează în tiparul prestabilit. În fine, aș mai adăuga capcana cultivării dihoniei între cei ce împărtășesc opinii diferite. E drept că militanții pro-LGBT se pricep să incingă spiritele, dar nu înseamnă că trebuie continuat pe această linie sau că le trebuie ținut isonul.

Referendumul va funcționa ca o radiografie parțială. Cu plusuri și minusuri, referendumul va avea loc și va oferi un soi de radiografie a societății românești. Dar ar fi complet eronat să echivalăm rezultatul referendumului cu atitudinea dominantă a românilor față de TOATE valorile conservatoare. Societatea noastră nu va deveni din 8 octombrie mai salubră moral dacă se votează revizuirea constituției. Nici măcar nu avem vreo garanție că familia va fi privită cu mai multă seriozitate sau că i se va acorda mai multă atenție (fie că ne referim la politicieni, fie că ne referim la persoanele căsătorite). La referendum vom vedea doar cum se raportează românii la definiția teoretică a familiei și cum o percep conceptual.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cetatea omului vs Cetatea lui Dumnezeu


turn

Geneza 11:1-9

Aplicații practice :

  1. Adevărul este că, dacă realizările noastre nu îndreaptă , nu indică spre Dumnezeu, atunci noi chiar construim un idol pentru noi înșine. Si ajungem sa ne închinăm la propriile noastre realizari, la pozitiile noastre.

„Poziția noastră. Barbatii –care detin pozitii insemnate de responsabilitate si autoritate sunt supusi poate celui mai ridicat risc. Riscul cel mare este sa stabilesti o relatie de echivalenta intre cine esti ca persoana si postul (pozitia pe care  o ocupi). Deziluzia apare in momentul in care iti pierzi postul si realizezi ca oamenii nu erau interesati de tine ca persoana ci de pozitia (de turnul) ..pe care o ocupai si din care sperau ca vor obtine un avantaj.”  (Barbatul din oglinda- de Patrick Morley)

Ne mai putem închina la :Ascensiune profesionala,  carieră, mașină, casă, servici bun, sănătate..chiar si viata noastră religioasa…să te mândrești cu cate  faci tu pentru Dumnezeu.

2. Multi oameni nu cred ca mai au nevoie de un Dumnezeu- Mântuitor atunci când au succes. Si astfel nevoia de a mai sta de vorba cu Dumnezeu nici nu exista. Atunci când crezi ca iți poți trai viața fără El.

Pentru ca oamenii cred azi ca ei sunt sursa succesului lor.

3.Căutarea unității, păcii,prosperității si binecuvântării – in afara lui Dumnezeu este o nebunie.

4.Indiferent de ce facem noi in viata- Dumnezeu are dreptul sa coboare in dreptul nostru. Sa ne verifice motivațiile . Cu o religiozitate de fațadă ii putem impresiona pe oameni- dar nu şi pe Dumnezeu.

5.Fie ești condus pe acest pământ de Dumnezeu –fie de diavol. Din aceasta cauza apar in viata credincioșilor confuzie, depresie, lipsa de călăuzire si chiar frustrare ..pentru că  începem să fim independenți de Dumnezeu.

6.Pentru un anumit anotimp, perioada in viata Dumnezeu iti poate îngădui, permite succesul- dar asta nu ar trebui sa ne ispitească să ne elevam, înălțăm pe noi înșine. Până si regii cred că işi pot construi regatul si domnia pe vecie..însă omenirea uita ca tot ce este pe pământ este temporar.

Astfel :

– Caută mereu să te aduni cu oamenii lui Dumnezeu si apoi fi gata să fi frânt, zdrobit, împrăștiat pentru a spune Evanghelia. Nu căuta izolaționismul, independența, individualismul si autosuficiența.

–Fii credincios cu un Dumnezeu deasupra ta! Si Si înalță peste tot unde mergi NUMELE Lui Isus- nu numele tău. Si pregătește ti viata pentru a intra in cetatea lui Dumnezeu.

C : In cetatea unde merg eu

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu