Biserici-breloc


Marius Cruceru

Bisericile-breloc nu sînt neapărat bisericile mici. Am tot respectul pentru bisericile mici. Am păstorit biserici mici, m-am implicat în biserici mici. Am prieteni pastori care mor în brazdă păstorind biserici cu puțini membri.

Bisericile-breloc pot fi și biserici mari. Altceva le caracterizează!

sursa emag sursa emag

Vezi articolul original 204 cuvinte mai mult

Reclame
Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Ahhh! S-a modificat Marea Trimitere! ”Faceți afaceri pînă Mă voi întoarce!” M-am ars!


Evanghelia Afaceristilor

Marius Cruceru

Tocmai am primit o nouă revelație! S-a schimbat Marea Trimitere! Domnul Isus a comunicat unui coreligionar de-al meu în mod direct și personal ceva ce mă face să plîng de cîteva zile. N-am știut! Mea culpa, mea maxima culpa! 

Mi-am ratat chemarea și am coșmaruri că voi auzi tunetul vocii Lui:

Pleacă de la mine că nu te cunosc, n-ai făcut afacerea vieții tale!

sursa http://www.mattmcwilliams.com sursa http://www.mattmcwilliams.com

Sînt rupt și la limita depresiei! M-am tot rugat pentru darul acesta! Frații mei de trup l-au avut! Prieteni de-ai mei l-au avut! Am tot stăruit și insistat că poate poate mi-l va da Dumnezeu și mie! N-a vrut!

Sînt ca acel carismatic pomenit de Babylon Bee! A tot stăruit la Domnul să îi dea și lui cîteva daruri ”corecte” și nu i-a dat nimic altceva decît darul ospitalității. Ghinion, vorba unui clasic în viață! Nu toți sîntem predestinați pentru cele mai bune daruri…

Vezi articolul original 399 de cuvinte mai mult

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

John Piper despre Billy Graham


Mărturie despre viata, integritatea si modul de predicare a lui Billy Graham descrise de pastorul John Piper.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Spicării!


Ma mâncau degetele sa scriu despre asta..dar a facut-o cineva mai „avizat”!

Marius Cruceru

Disclaimer: text dur, dar dacă cineva se simte cu musca pe căciulă… de fapt asta a fost intenția!

Spicării! Ei conferențiază, nu vorbesc! Impactează, nu influențează! Ei nu-și dau cu părerea, ei fac ”consultanță”! Ba au și cluburi în care acum se ascultă unii pe alții și își dau diplome unii altora! Bravo!

Oh, sigur, sînt oameni care se pricep, sînt oameni care își merită numele de consultanți, nu atac deloc această poziție absolut legitimă și locul acestei meserii în nomenclatorul meseriilor legitime, mai ales cînd eticheta stă pe costumul unei persoane care a trecut de 40-50 de ani și care chiar a dovedit că a făcut ceva în viață, dar …

sursa https://media.licdn.com sursa https://media.licdn.com

o nouă specie de specialiști, suspect de tineri pentru pretențiile lor, a apărut de cîțiva ani încoace. Ei nu se pricep la altceva decît la vorbit despre … Ei sînt

Vezi articolul original 678 de cuvinte mai mult

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Tullian Tchividjian-nepotul lui Billy Graham, mesaj despre viata lui


tullian (Tullian blog)

It was May 2, 1996, and I was sitting in the U.S. Capitol rotunda with my family. We were eagerly anticipating the ceremony that was getting ready to begin. I had been to Washington DC once before, back in 1985, when I was just 13 years old. This trip was different though. We were there because my grandparents were being honored on this day with the Congressional Gold Medal—the highest honor the United States Congress can bestow on a citizen. In fact, Senator Bob Dole, during a speech at the ceremony, said, “When the idea of awarding the Congressional Gold Medal to Billy and Ruth Graham was first raised, it received something rare in this building—unanimous approval.” Everybody laughed. At the time, it was only the 114th medal awarded, with George Washington being the first recipient. There were hundreds who came that day to honor my grandparents, ranging from then Vice President Al Gore to Kathy Lee Gifford. Newt Gingrich, Senator Dole, and Vice President Gore publicly honored my grandparents by sharing how much my grandparents meant to each of them personally.

TT-holding.jpg

After the medal was presented, my granddad got up to speak. Before he could say a word, the crowd stood and applauded for a solid three minutes. Tears began streaming down my face. I was so proud of him and so thankful that God had given me such a tremendous heritage—one I had neither asked for nor deserved. Here was a man who was being publicly honored for preaching the gospel of Jesus Christ to more people than anyone in history; a man who was being recognized for his love for God and love for others—and I had the privilege of calling him “Daddy Bill.”

The rest here.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu