„….Vocea lui Dumnezeu este prietenoasă. Nimeni nu trebuie să se teamă s-o asculte, decît dacă s-a hotărît să i se împotrivească. Sîngele lui Isus a acoperit nu doar rasa umană, ci întreaga creaţie. „… Şi să împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pămînt, cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui.” Putem predica fără reticenţe despre un Cer prietenos. Atît cerurile, cît şi pământul sînt pline de voinţa Aceluia care era în rugul aprins. Sîngele desăvîrşit al ispăşirii garantează lucrul acesta pe vecie.
Oricine va asculta, va auzi Cerul vorbind. Cu siguranţă, aceasta nu este o vreme cînd oamenii se apropie de bunăvoie ca să asculte un îndemn, căci astăzi ascultarea nu face parte din religia populară, în privinţa aceasta ne situăm la polul opus. Religia a acceptat monstruoasa erezie după care zgomotul, mărimea, activitatea şi fala îl fac pe cineva să fie îndrăgit de Dumnezeu. Dar să nu disperam. Celor prinşi în vîrtejul ultimului mare conflict, Dumnezeu le spune: „Tăceţi şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu” (KJV) şi El ne porunceşte şi astăzi lucrul acesta, ca şi cum ar vrea să spună că tăria şi siguranţa noastră nu stau în zgomot, ci în linişte.
Este important să ne liniştim ca să-L aşteptăm pe Dumnezeu. Şi cel mai bine este dacă sîntem singuri, preferabil cu Biblia deschisă în faţa noastră. Apoi, dacă dorim, ne vom apropia de Dumnezeu şi vom începe să-L auzim vorbind inimilor noastre. Cred că pentru fiecare om în parte apropierea se va produce astfel: mai întîi, un sunet ca al unei Prezenţe ce umblă prin grădină. Apoi o voce mai inteligibilă, dar încă departe de a fi clară; după aceea, fericitul moment cînd Duhul începe să ilumineze Scripturile, iar ceea ce a fost doar un sunet devine acum un cuvînt inteligibil, cald, intim şi clar, ca şi cuvîntul unui prieten drag. în urmă va veni viaţa şi lumina şi, mai important decît orice, capacitatea de a-L vedea, de a-L îmbrăţişa şi de a ne odihni în Isus Hristos ca Mîntuitor, ca Domn, ştiind ca El e Tot ce ne trebuie.
Biblia nu va fi niciodată pentru noi o carte vie, pînă nu vom fl convinşi că Dumnezeu Se rosteşte în Universul Său. Pentru cei mai mulţi oameni, a trece brusc dintr-o lume moartă şi impersonală la o Biblie dogmatică înseamnă prea mult. El pot admite că trebuie să accepte Biblia ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu şi este posibil ca ei să încerce să gîndească astfel despre ea, dar le este greu să creadă că acele cuvinte de pe paginile Bibliei sînt cu adevărat pentru ei. Cineva ar putea spune: „Cuvintele acestea mi se adresează mie” şi totuşi în inima lui să nu simtă şi să nu ştie că aşa este. El este victima unei psihologii divizate, pentru că încearcă să se gîndească la un Dumnezeu care Se exprimă doar într-o carte, dar un Dumnezeu care este mut oriunde altundeva.
Eu cred că o mare parte a necredinţei noastre se datorează unei concepţii greşite şi unui sentiment la fel de greşit faţă de adevărul Sfintelor Scripturi. Un Dumnezeu tăcut a început dintr-o dată să vorbească într-o carte, iar atunci cînd cartea a fost terminată, S-a retras din nou în tăcere, pentru totdeauna. Acum noi citim cartea aceasta ca pe o înregistrare a ceea ce a spus Dumnezeu cînd a fost, pentru scurt timp, dispus să vorbească. Cum putem noi trăi cu astfel de noţiuni în minte? Realitatea este că Dumnezeu nu tace şi nu a tăcut niciodată. Este în natura lui Dumnezeu să vorbească. A doua Persoană a Sfintei Treimi este numită Cuvîntul. Biblia este rezultatul inevitabil al discursului continuu al lui Dumnezeu. Este declaraţia infailibilă a gîndirii Lui pentru noi, exprimată în limbajul nostru omenesc, comun.
Cred că atunci cînd vom aborda Biblia pornind de la premisa că ea nu este doar o carte care a fost rostită cîndva, ci o carte care vorbeşte acum, o lume nouă se va ridica din negura religiei. Profeţii repetau mereu: „Aşa vorbeşte Domnul”. Ei doreau ca ascultătorii lor să înţeleagă că vorbirea lui Dumnezeu este la prezentul continuu. Am putea foarte bine să folosim timpul trecut pentru a arăta că la un moment dat a fost rostit un anumit cuvînt al lui Dumnezeu, dar un cuvînt al lui Dumnezeu, odată rostit, continuă să fie rostit, aşa cum un copil odată născut continuă să trăiască, sau o lume, odată creată, continuă să existe. Acestea nu sînt decît nişte ilustraţii imperfecte, căci copiii mor şi lumile ard, dar Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în veci. Dacă vrei să mergi mai departe în cunoaşterea lui Dumnezeu, vino numaidecît la Biblia deschisă, aşteptînd ca ea să-ţi vorbească. Nu veni cu mentalitatea că este un obiect pe care îl poţi muta dintr-un loc în altul, în funcţie de dispoziţia în care te afli. Este mai mult decît un obiect, este o voce, un cuvînt, însuşi Cuvîntul Dumnezeului Cel viu.
Doamne, învaţă-mă să ascult. Vremurile sînt zgomotoase şl urechile mele au obosit din cauza miilor de sunete stridente care le asaltează fără răgaz.
Dă-ml duhul pe care l-a avut copilul Samuel cînd Ţi- a zis: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”. Fă-mă să Te aud vorbind în Inima mea.
Ajută-mă să mă familiarizez cu Glasul Tău, pentru ca Inflexiunile Iul să-ml fie cunoscute atunci cînd zgomotele lumii se vor stinge şi singurul sunet rămas va fi melodia Glasului Tău care-ml vorbeşte. Aminl
(A.W.Tozer: În căutarea lui Dumnezeu)
Depozitarul lui Dumnezeu 