Predicatorul vs Generalul [Ai un standard dublu în predicare?]


angeneral

Sursa photo

Andrew Jackson a fost mai bine cunoscut pentru participările sale la lupte și dueluri decât mersul la biserică, însă într-o anumită zi de luni în octombrie 1818, a decis să viziteze un serviciu de trezire din Nashville, unde controversatul predicator Peter Cartwright era programat să vorbească.

Astfel, generalul a intrat în biserică, când predicatorul citea din textul său “Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă șiar pierde sufletul?” Marcu 8:36

Cu toate scaunele deja ocupate, celebrul luptător și erou de război a fost mulțumit să stea cu grație, sprijinindu-se de un stâlp al clădirii. La vederea ținutei sale impunătoare, pastorul gazdă, un anumit frate Mac, a devenit extrem de agitat.

Așezat pe platforma din spatele amvonului, incepuse sa il traga de jachetă pe  Cartwright, șoptind “„Generalul Jackson a venit; General Jackson e aici.“

Cartwright a fost înmărmurit de standardul dublu al pastorului.

„Am simțit cum indignarea trecea prin mine ca un șoc electric, si intenționat am început să vorbesc  tare (audibil):

Am spus “Cine este generalul Jackson?”  Dacă nu are sufletul convertit și nu se pocăiește de păcatul lui, Dumnezeu îl va trimite direct în iad!” Întreaga congregație a suspinat cu șoc la îndrăzneala lui Cartwright. Se întrebau :”Cum ar putea acest tânăr predicator îndrăzneț să ofenseze un vechi și dur general în public”?    Congregația, generalul Jackson și toți ceilalți, au zâmbit și au râs pe drept afară, toate astea pe îndrăzneala și cheltuiala predicatorului.

Când adunarea se retrăgea acasă, pastorul gazdă, s-a îndreptat catre mine și mi-a spus sever : „Tu ești cel mai ciudat om pe care l-am văzut vreodată, și generalul Jackson te va pedepsi pentru insolența ta înainte de a părăsi orașul.“

A doua zi dimineața, foarte devreme, predicatorul din oraș,  a mers  pe jos până la hotel pentru a aduce scuze generalului Jackson pentru comportamentul meu în amvon cu o noapte înainte.

La scurt timp după ce a plecat am trecut pe lângă hotel, și m-am întâlnit cu  generalul Jackson pe trotuar și înainte de a încerca să îl abordez, a zâmbit și-a întins mâna și mi-a spus „Domnule Cartwright, ești un om după inima mea. Sunt foarte surprins de dl Mac, să cred că m-ai fi jignit cu ceva.Nu, domnule; I-am spus că am fost de acord cu independența ta; că un slujitor al lui Isus Hristos, trebuie să iubească fiecare madular din trup..si sa nu se teama de nici un muritor”.

I-am spus pastorului Mac că, dacă am fi avut câteva mii de astfel de ofițeri independenți, fără teamă și frică așa cum ai fost tu și cu o armată bine antrenată, am putea cuceri Old England. (vezi aici)

___________________________________________________________
Această întâmplare reală mă duce cu gândul la evenimentele și predicarea lui Petru din Fapte 5, atunci când liderii religioși au rămas perplexi la vestirea Evangheliei “ Că există iertare de păcate pentru cei care se pocăiesc și se încred în Isus”. Insă liderii spirituali au devenit furioși și cereau apostolilor să tacă, să îi cenzureze, să își îndulcească mesajul, sa dilueze puterea Evangheliei și îi confruntau pe ucenici că nu vor să se conformeze regulilor și poruncilor lor. Ca și răspuns Petru spune “Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”.

Domnul Isus dorește ca toți cei care proclamă adevărul Său, să fie îndrăzneți , curajoși și îmbrăcați în dragostea Sa pentru a câștiga sufletele pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Când apreciem puterea cuvântului lui Dumnezeu și Duhul Sfânt vorbind de pe buzele oamenilor cu convingere, vom face diferențe eterne.

Am avut și eu o experiență asemănătoare cu a lui Peter C, mă aflam într-o zi la predicare din textul Ioan 3:16 și am fost atenționat (să nu dau emoții) că în adunare este viceprimarul orașului. Replica mea a fost pe măsură.

-„De ce nu se mai pocăiesc oamenii azi”?

-„Pentru că nu se mai încadrează în versetul din Ioan 3:16, câtă vreme un om se considera CINEVA ..el nu va dori să fie oricine. Insă Scriptura spune că oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viața veșnică.

„Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit”,câtă vreme omul nu dorește să se vadă un oricine, un oarecare, nu va putea să guste din Harul pocăinței.

Tu cum predici Adevărul? În dragoste și putere?

Sau așa în funcție de interes, în funcție de fața și poziția omului; intimidat de oameni și interese personale;manipulat de sponsori.

Atunci și rezultatele vor fi pe măsură.Predicarea va fi ineficientă și nu va aduce Glorie lui Dumnezeu! Niciodată!

Scriptura spune că „Frica de oameni este o cursă” (Prov 29:25) și este multa realitate in această afirmație.

Dacă încă îți este frică de aprobarea oamenilor, dacă ești țintuit de privirile lor atunci când predici, dacă ești mai interesat dacă le-a plăcut lor ..mai mult decât dacă Dumnezeu este satisfăcut de predicarea ta..ar fi bine să te rogi, să te smerești și să iți schimbi perspectiva.

Articole asemănătoare :

Lingusirea si flatarea societatii materialiste

Despre Ioan Alexandru G

soț,tată,misionar,predicator al Evangheliei,pasionat de citit si fotografie.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Predicatorul vs Generalul [Ai un standard dublu în predicare?]

  1. XLucian zice:

    Îmi place:
    „Când apreciem puterea Cuvântului lui Dumnezeu și Duhul Sfânt vorbind de pe buzele oamenilor cu convingere, vom face diferențe eterne.”

    Apreciază

Lasă un comentariu