Ce facem cu secăturile?Le tolerăm, le confruntăm? Sau ne facem că plouă și înghițim sec iară o lingură de miere…


1

2

Ieri dimineață am găsit într-un supermarket această foarfecă de gradină..și mă gândeam..cum adică de la „Secateurs”..da.măi..da..adică de la tăiat secături! -uscături si paraziți sociali-spirituali. ( via Evanghelia după Ioan 15:2) care spune:

„Pe orice mlădiță care este in Mine, si n-aduce rod, El o taie; si pe orice mlădiță care aduce rod, o curata, ca sa aducă si mai mult rod”.

Cineva mi-a comunicat ..că Dumnezeu nu ar defini un om precum o face dexul. Într-adevăr dex.ro este mult mai blând si blajin decât modul în care Dumnezeu s-a prezentat și Și-a transmis mesajul în dese rânduri oamenilor.

secatura

Prea multă miere strică la organism, însă unora se pare că acest tratament siropos le face „bine”. Zilele de azi sunt caracterizate de cocoloșeală și flaterie, multă politețe ieftină, gargară și cascadă de politețuri și aprecieri, găleți de complimente -toate, toate folosite pentru un anumit interes, sau scop.   Sau ce parcă tu nu te prinzi cînd te flaușează cineva (periază) prea mult?

In alt blog, am găsit ceva asemănător…

„Zahărul e unul din cele mai nocive ”alimente”, spun medicii.

Mă uit câteodată pe net la programele unor biserici, conduse artistic de pastori, numai…zahăr. Unul din ei m-a vândut și pe mine (a vândut pe mai mulți, colegi de-ai lui de serviciu, majoritatea necredincioși) exact în perioada când a fost promovat în ”funcția” de pastor. Acum este tot acolo, adunarea e ”catedrală”, iar amvonul are în spate un scaun înalt, înalt. ”Domnul să binecuvinteze pe fratele care va…” sună stereotip conducerea lui mieroasă, iar cei răpiți de ticăitul de ceasornic al acestor programe, se bucură de…zahăr.

De obicei unealta răpirii seamănă cu ceva adevărat și ”bucatele” mirositoare se servesc întotdeauna cu zahăr pentru cei ce doar ling, nu mușcă:

-filosofia seamănă cu evanghelia(Vestea Bună)
-lingușirea seamănă cu dragostea
-conducătorul de program religios seamănă cu un cârmuitor
-masca seamănă cu chipul
-smerenia falsă seamănă cu adevărata smerenie
-Anticristul seamănă cu Cristos

Până când dai jos zahărul de pe ele!

Să nu fim și noi față de Tatăl…cu zahăr pe noi, cu cuvinte mieroase în rugăciuni, cu atitudini evlavioase în adunare, iar în realitate cu venin înăuntru? Dacă nu ne pocăim de aceste stări, de prefăcătorii față de Tatăl, dacă nu ne urcăm la Cort cu păcatul nostru, cu vita trasă de funii, dacă nu ne ducem la Marele Preot al Mărturisirii noastre cu starea noastră, El ne va lăsa în ea și va trimite în jurul nostru oameni ce se vor purta cu noi la fel de prefăcut cum ne purtăm noi cu El. Ne vor ”datora” 50 de dinari de dragoste și nu ni-i vor da, că ne vine să-i strângem de gât, dar noi când datorăm Tatălui 10.000, cerem evlavioși îndurare.

Zahărul nu e bun nici pe jertfele nostre către Dumnezeu, nici pe jertfele(rostirile) altora către noi. Sa nu jertfim cu miere.”

____________________________________________________________________

De la prea multă miere ți se face rău, scârbă.

Astfel că m-am pus pe răsfoit, cu argumente din Biblie să caut în Scriptură..cuvinte direct din gura lui Dumnezeu, (2 Tim 3:16-17) pentru că trăim într-o perioadă foarte “zaharoasă” a evanghelicilor plini de miere și toleranță pozitivistă, gen doar… “Dumnezeu te iubește”.-Ești bun! Ești valoros! Ești buricu’ pămîntului”!

Introducere ..Pavel necioplitu..obraznicu..

„Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă și în cunoștință; si am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul și în toate privințele. 2 Cor 11:6

Să ne uitam acum la câteva versete din Scriptură unde găsim limbaj dur, greoi, dificil,aspru, direct- limbaj tare,folosit de oamenii inspirați de Dumnezeu să predice, vorbească în public.

EZECHIEL
„Ea s-a aprins după niște necurați a căror carne era ca a măgarilor si a căror apropiere era ca a armăsarilor.” Ezechiel 23:20
Ai curvit cu egiptenii, vecinii tai, cu trupul plin de vlagă si ti-ai înmulțit curviile ca să Mă mânii. 16:26

ISAIA
1:4. Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii stricați! Au părăsit pe Domnul, au disprețuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…

57:3. „Dar, voi, apropriați-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului si a curvei!

ILIE
Cum confrunta pe profeții falși (si el poate fi trecut in lista profeților neiubitori si negativiști :)))..
1 Imp 18:27 La amiază, Ilie si-a bătut joc de ei si a zis: „Strigați tare, fiindcă este dumnezeu; se gândește la ceva, sau are treaba, sau este in călătorie, sau poate ca doarme, si se va trezi.”
28. Ei au strigat tare si, dupa obiceiul lor, si-au făcut tăieturi cu săbiile si cu sulițele, pana ce a curs sânge pe ei.


ELISEI
2 Împărați 23-24
23. De acolo s-a suit la Betel. Si pe când mergea pe drum, niște băiețași au ieșit din cetate si si-au bătut joc de el. Ei ii ziceau: „Suie-te, pleșuvule! Suie-te, pleșuvule!”
24. El s-a întors sa-i privească si i-a blestemat in Numele Domnului. Atunci au ieșit doi ursi din pădure si au sfâșiat patruzeci si doi din acești copii.


MALEAHI
2:3 Iata, va voi nimici sămânța si va voi arunca balega in fata, balega vitelor pe care le jertfiți, si veti fi luati impreuna cu ele.


Iar ..acum ce sa spun…trăim într-o generație foarte religioasă..care se ofensează, jignește ușor..dacă ii contești cuiva..spiritualitatea. Acum nu doar VT conține cuvinte dure ci si NT, e clar ca dacă cineva le folosește des..putem spune despre el că este neiubitor, si plin de ură.


Ioan Botezatorul.
„Pui de năpârci, cine v-a învățat sa fugiti de mania viitoare? (Mat.3:7)


STEFAN
Fapte 7:52. Pe care din proroci nu i-au prigonit parintii vostri? Au omorat pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihanit, pe care L-ati vandut acum si L-ati omorat. (trădători si ucigasi)


PAVEL
Fapte 13:10 si a zis: „Om plin de toata viclenia si de toata rautatea, fiul dracului, vrajmas al oricarei neprihaniri, nu mai incetezi tu sa strambi caile drepte ale Domnului?


Galateni 5:12 Si schilodeasca-se odata cei ce va tulbura! -Cât despre cei ce vă tulbură, le doresc să meargă cu circumcizia până la castrare.
Pavel vorbea astfel TOCMAI Pentru ca il iubea pe Dumnezeu si pe oameni..si le arata conditia si starea lor reala. 2 Cor 5:11. Ca unii care cunoastem deci frica de Domnul, pe oameni cautam sa-i incredintam; dar Dumnezeu ne cunoaste bine, si nadajduiesc ca si voi ne cunoasteti bine in cugetele voastre.
Păziți-vă de câinii aceia; paziti-va de lucratorii aceia rai; paziti-va de scrijelitii aceia! (Filip.3:2)


De citit Romani 1: 21-32.


PETRU
2 Petru 2: 22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” si „scroafa spălată s-a intors sa se tăvălească iarăși in mocirlă.”
Fapte8:23. caci vad(SIMON) ca esti plin de fiere amară si in lanțurile fărădelegii.”


ISUS
A spus “Voi aveți de tată pe Diavolul”.
A numit un rege – vulpe! O femeie – câine.si a spus chiar ucenicilor sai “deci voi care sunteți rai”.
Călăuzeloroarbe .. Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; si când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cadea amândoi in groapa.” (Mat.15:14)
Apocalipsa 3
15. „Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot!
16. Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea.
Apocalipsa 11:5 Daca umbla cineva sa le faca rau, le iese din gura un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor; si, dacă vrea cineva sa le facă rău, trebuie sa piara in felul acesta.

In final imi aduc aminte si de un psalm in care m-am regasit de multe ori, Psalmul 73 22. „eram prost si fără judecata, eram ca un dobitoc înaintea Ta.”


Ceea ce am folosit eu, dexul e prea slab să exprime realitatea oamenilor fara rod. Si Scriptura amintește de oameni care au alergat după nimic..si au ajuns ei oameni de nimic. (Ieremia 2:5).
Isus Hristos era foarte franc (cinstit, neprefăcut, sincer,fățiș) cu oamenii, noi azi ne purtăm cu mănuși, să nu ne fugă membrii din adunări, dar Isus ii numea pe oameni ‘fii iadului, fii gheenei, ipocriților, generație de vipere, -sau Apocalipsa –Dumnezeu te vomită din gura lui dacă nu ești în clocot.


Eu mai degrabă as spune că predicatorii de azi ..nu mai merg așa de departe in limbaj ca profeții si ucenicii lui Hristsos tocmai pentru că oamenii de azi au devenit hipersensibili, alintați si răsfățați si se simt ofensați, jigniți de orice cuvânt de mustrare, corectare –observație. –dar in același timp ..nu suntem chemați nici sa fim talibani…sau ultraordodocsi fundamentaliști ..doar puși pe critică. E nevoie de ințelepciune să știm cînd să mustrăm si când să încurajăm si să spunem aproapelui nostru adevărul îmbrăcat în dragoste. Doamne ajută!

Sensul cel mai potrivit ..pe care l-as folosi il găsesc in Evanghelii, (oameni fără rod, neroditori, fără sevă, fără viață, seci..sau in epistola lui Iuda..găsim astfel de metafore..foarte directe:

Iuda 4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă in desfrânare harul Dumnezeului nostru si tăgăduiesc pe singurul nostru Stapan si Domn, Isus Hristos.

8. Totusi oamenii aceștia, târâți de visările lor, isi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea si batjocoresc dregătoriile.
10. Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc si se pierd singuri in ceea ce stiu din fire, ca dobitoacele fără minte.

12. Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi si se îndoapă de-a binelea; niste nori fără apă, mănați încoace si încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de doua ori morți, dezrădăcinați;
13. niște valuri înfuriate ale marii, care isi spumegă rușinile lor; niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
16. Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plina de vorbe trufașe si slăvesc pe oameni pentru câștig.
18. Cum vă spuneau că in vremurile din urma vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.
19. Ei sunt aceia care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au Duhul.

Iar eu personal, am ajuns la concluzia ..că tocmai asta e problema:

..lipsesc oamenii care să ii confrunte pe acești paraziți spirituali, fie într-o firmă ..ai un puturos ..dar nimeni nu are curajul să il confrunte, fie într-o biserică ai un curvar sau clevetitor si nimeni nu îndrăznește să il confrunte…pentru că nu ne mai dorim să folosim limbajul scripturii..ci toată ziua turnam cu „pace frate…pace soraaa:))… fie avem pe cineva prins în toate treburile, businessurile si afacerile lumii ..dar pretinde că este si spiritual doar pentru ca oferă niște bani, fie cineva pretinde că s-a întâlnit personal cu Mântuitorul Hristos in drumul vieții -dar nu se vede nici o urmă de roadă spirituală în viața lui,fie ai pe cineva care are cunoștințe biblice si cunoaște voia lui Dumnezeu cu privire la slujire..dar preferă să fie neglijent și să nu se angajeze în nici o lucrare spirituală, fie cineva practică impostura și se folosește de o funcție,poziție ..dar din viața lui lipsește congruența și integritatea..si din nou...lipsesc oamenii care să îl confrunte.

Dumnezeu să ne ajute pe noi sa nu fim oamenii „seci” care pretind ca sunt plini de viață duhovnicească dar sunt doar niște carcase goale, niște chimvale zângănitoare (1 Cor 13:1)

Să nu așezăm nimic înaintea Slavei lui Dumnezeu!

Sa nu ne poziționăm înaintea Viței (Hristos) și Vierului (Tatălui) -Ioan 15

fără de care o mlădiță n-ar putea face nimic…

Să nu așezăm nimic înaintea Împărăției, Evangheliei si Intereselor lui Dumnezeu.

-Amin-

P.S. Daca am face o aplicatie practica..ar suna cam asa:

  1. Dacă unul din autorii vreunei cărți din Biblie ar trăi în contemporaneitate și ar avea acces la un cont de rețea socială, blog sau cont de facebook ar fi imediat banat, blockat,cenzurat sau șters.
  2. Niciunul din personajele din VT sau NT nu ar fi invitate cu drag si căldură la amvoanele bisericilor noastre să predice…pentru că ne-ar bruia confortul, ne-ar incomoda, ne-ar cerceta prin limbajul lor. Dacă da! Dă-mi un exemplu!
  3.  Cred că nici pe Isus Hristos nu l-ar lăsa mulți să intre în biserică și să aibă un mesaj de spus, celor mofturoși, alintați, răsfățați, hipersensibili din A.Domini 2017.

Despre Ioan Alexandru G

soț,tată,misionar,predicator al Evangheliei,pasionat de citit si fotografie.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce facem cu secăturile?Le tolerăm, le confruntăm? Sau ne facem că plouă și înghițim sec iară o lingură de miere…

Lasă un comentariu