DUMNEZEU CU NOI



„Dumnezeu va fi cu voi.”
Geneza 48.23

Bătrânul Iacov nu mai putea să rămână cu Iosif, căci îi venise ceasul să moară; dar el îl părăsea pe fiul său fără grijă, căci putea să spună cu încredere: „Dumnezeu va fi cu voi”. Când fiinţele cele mai iubite din familiile noastre sau prietenii noştri cei mai buni sunt chemaţi acasă prin moarte, să ne mângâiem cu gândul că Domnul nu ne-a părăsit şi că El trăieşte pentru noi şi rămâne cu noi întotdeauna.
Dacă Dumnezeu este cu noi, noi suntem într-o tovărăşie măreaţă, chiar atunci când suntem săraci şi dispreţuiţi. Dacă Dumnezeu este cu noi, suntem siguri că ne va fi dată toată puterea de care avem nevoie, căci nimic nu este mai presus de puterea Sa. Dacă Dumnezeu este cu noi, suntem în deplină siguranţă, căci nici un rău nu poate atinge pe cel ce umblă sub ocrotirea Sa. Ce pricină de bucurie avem! Nu numai că Dumnezeu este cu noi, dar El va fi cu noi: cu noi personal; cu noi ca familie; cu noi ca Biserică. Chiar numele de Isus, nu înseamnă el Emanuel, adică Dumnezeu cu noi? Şi dacă Dumnezeu este cu noi, nu este acesta cel mai mare bine? Să fim deci îndrăzneţi şi sârguitori, bucuroşi şi plini de nădejde. Pricina noastră va prospera şi adevărul va birui, căci Dumnezeu este cu cei ce sunt cu El.
Fie ca acest verset să facă bucurie oricărui credincios care va citi „cecurile credinţei”.
Nu este o fericire mai mare.

Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu

Acest articol a fost publicat în C.H.Spurgeon, promisiuni, promisiunile lui Dumnezeu, tezaur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s