Francis Schaeffer – Suficienta Sfintei Scripturi

“Titlul de glorie al Bibliei este ca ea e suficienta pentru fiecare epoca si pentru fiecare persoana. Daca luam primele capitole, de la Geneza la Deuteronomul, revelate lui Moise în jurul anului 1500 î.Cr., ele au comunicat adevarul pentru oamenii acelor zile. Am ajuns în zilele noastre, si stim despre cosmos multe lucruri pe care cei de atunci nu le stiau, tot felul de lucruri, si aceleasi capitole (si restul Bibliei) sunt suficiente pentru a ne comunica si noua adevarul. Daca Cristos îsi va mai întârzia venirea cu aproximativ 500 de ani, oamenii vor sti atunci mai multe decât stim noi acum, dar Biblia le va comunica si lor adevarul. Deci, indiferent daca ne referim la individ, oricare ar fi nivelul educatiei si al complexitatii, sau la epoca în care traim, cu toata cunoasterea pe care o avem, Biblia este suficienta ca sa raspunda la întrebarile ridicate de realitate.

Cand oamenii refuza raspunsul lui Dumnezeu, ei traiesc impotriva revelatiei data in univers si impotriva revelatiei data in ei insisi. Ei neaga revelatia lui Dumnezeu in cine sunt ei insisi. Oamenii nu se pot ascunde nicaieri pentru a scapa de harul pe care l-au primit de la Dumnezeu, acela de a-i inchide in realitatea care exista. Si daca ii iubim pe oameni suficient de mult, daca avem suficienta compasiune, de cele mai multe ori putem gasi modalitatile de a ne apropia de ei, oricat de adanca ar fi caderea lor. Asta vreau sa spun. Nu trebuie sa folosim o formula universala pentru a ajunge la oameni, nici in evanghelizare, nici in apologetica.”

Dumnezeu care exista, Apendice A – “Problema Apologeticii”
Francis Schaeffer, Trilogia

Acest articol a fost publicat în apologetica, Francis Schaeffer, Problema apologeticii, Trilogia. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s