Trăind cum a trăit ISUS (3)

„Când mulţimea s-a îngrămădit în urma Lui, vrând să-L proclame rege peste ei, S-a strecurat, în linişte, afară dintre ei (Ioan 6:15). El a dorit să fie cunoscut numai ca „Fiul omului”.
El nu a căutat, nici n-a arătat vreun interes pentru onoarea dată de oameni. El a trăit numai înaintea feţei Tatălui Său, şi a fost pe deplin mulţumit să treacă prin viaţă nebăgat în seamă şi dispreţuit de oameni. ( Era placut Tatalui si era placut celor neprihaniti).

Pentru El a contat numai aprobarea Tatălui.

Când Isus vindeca pe cineva sau făcea vreo minune, cerea insistent ca nimeni să nu ştie despre acel miracol, pentru că minunile Lui erau fapte de îndurare faţă de anumite persoane aflate în nevoie, şi nu isprăvi publicitare. Chiar şi atunci când a înviat pe fiica lui Iair din morţi, El a dat instrucţiuni stricte aparţinătorilor fetiţei să nu spună nimănui despre acest miracol (Marcu 5:43). Numai după ce Isus a părăsit acest Pământ, apostolii I-au făcut publică biografia vieţii.
Când a luat un lighean de apă şi a spălat picioarele ucenicilor Săi, în ultima noapte dinaintea crucificării Sale, această faptă a fost reprezentativă pentru întreaga Lui viaţă. El a fost un slujitor al tuturor oamenilor. El a observat de-ndată că picioarele ucenicilor erau murdare şi tot de-ndată a luat ligheanul pentru a face ceea ce era necesar, în loc să aştepte pentru a vedea dacă altcineva ar fi făcut acest lucru. Acea acţiune a simbolizat o viaţă dedicată slujirii altora. Isus nu a aşteptat să fie rugat să facă ceva.

El a văzut nevoia şi a făcut ce trebuia.

Isus a fost tovarăş apropiat cu cei din pătura cea mai de jos a societăţii şi a trăit printre ei ca egalul lor, şi totuşi, chiar dacă El a fost fără păcat şi desăvârşit, El niciodată nu i-a făcut pe alţii să se simtă jenant din cauza imperfecţiunilor lor. El nu-şi dădea aere de superioritate când mergea din loc în loc cu ucenicii Săi. De fapt, relaţia Lui cu ucenicii era atât de degajată, încât aceştia se simţeau liberi să-L dojenească şi chiar să-I dea sfaturi (Matei 16:22, Marcu 4:38; 9:5).
Umilinţa Lui Isus o vedem şi în faptul că a căutat părtăşia cu ucenicii Săi, în rugăciune. În grădina Ghetsimani El a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să se roage cu El, pentru că sufletul Lui era „cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Isus a fost conştient de cumplita slăbiciune a trupului pe care-L primise; de aceea, El a căutat părtăşia lor în rugăciune.
Tocmai datorită faptului că noi nu suntem destul de sinceri în a recunoaşte lipsa noastră de însemnătate, manifestarea puterii lui Dumnezeu prin noi este limitată. Isus ne-a arătat calea umilinţei. Ea este calea prin care ne recunoaştem slăbiciunea trupului şi lipsa noastră de însemnătate ca fiinţe omeneşti.
Tocmai pentru că Isus S-a smerit, de aceea Dumnezeu L-a ridicat la cea mai înaltă poziţie din Univers (Filipeni 2:9). Aceia care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta împreună cu Isus în slavă, la dreapta şi la stânga Lui.
Pe toată durata vieţii Lui, Isus a continuat să Se coboare. Coborând din Cer, a continuat să meargă în jos, jos, jos tot timpul, până la cruce. Niciodată nu a luat-o în sens invers, căutând să meargă în sus.
Astăzi există numai două duhuri care lucrează pe Pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), îi zoreşte pe oameni să meargă în sus, fie în ierarhia lumii, fie în cea a creştinătăţii. Celălalt, Duhul lui Hristos, îi conduce pe oameni să meargă în jos, asemenea Stăpânului lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a îndreptat în jos, şi toţi ucenicii Lui adevăraţi pot fi identificaţi inconfundabil prin această caracteristică.
Umilinţa lui Isus este văzută, în toată splendoarea ei, în moartea Lui. Nu a fost vreodată o judecată mai nedreaptă ca aceea prin care a trecut Isus.
Totuşi, El s-a supus în tăcere la răniri, insulte, nedreptăţi, înjosiri şi batjocuri. El nu i-a blestemat pe duşmanii Săi, nici nu i-a ameninţat cu răzbunare şi nici n-a chemat în ajutor pe îngerii Săi. El a renunţat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu.

„Pumnul strâns” este un simbol specific rasei umane, semnificând, atât dorinţa acesteia de a ţine morţiş la propriile drepturi, puteri şi posesiuni, cât şi ameninţarea contraofensivei în cazul în care este atacată.Isus, însă, în loc să strângă pumnul, a deschis palmele Sale de bunăvoie pentru a fi străpunse de piroane pe cruce. Palmele Lui au fost deschise întotdeauna, dăruind, dăruind şi iarăşi dăruind. În final Şi-a dăruit propriaviaţă. Aceasta este umilinţă adevărată. Şi aceasta este adevărata “bărbăţie”, aşa cum Dumnezeu a intenţionat să fie.Ucenicul lui Isus, care vrea să manifeste natura divină,
trebuie să fie dispus să sufere nedreptatea fără să se plângă.

Biblia spune că: „Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui … când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:20-23).Umilinţa lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Singur, Dumnezeu este Judecător al tuturor oamenilor; şi orice om care judecă pe altul, ocupă, prin aceasta, locul pe care singur Dumnezeu este autorizat să-l ocupe. Ca om pe pământ, Isus a spus, „Eu nu judec pe nimeni” (Ioan 8:15). El a încredinţat toată judecata Tatălui Său, iar noi vedem şi aici frumuseţea umilinţei Lui.Isus S-a supus, de bună voie, morţii umilitoare pe care Tatăl Său a hotărât-o pentru El. Dincolo de instrumentele umane care au plănuit şi executat crucificarea Lui, El a putut desluşi mâna Tatălui şi a băut de bunăvoie paharul pe care I „L-a dat Tatăl” (Ioan 18:11).

„S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).Acesta este adevăratul Isus al Scripturilor

Spre deosebire de evangheliştii moderni, El nu a fost onorat ca o celebritate sau ca un star de cinema. Din contră, El a fost dispreţuit şi respins de oameni; şi lumea din vremea Lui s-a debarasat de El, pironindu-l pe o cruce. Lumea de astăzi nu este diferită; şi ucenicul nu este mai presus decât Domnul lui. Un creştinism care este popular şi atrage onoarea lumii este o falsificare a adevăratei credinţe. Întreaga viaţă a lui Isus, de la naştere până la moarte, a demonstrat faptul că „ceea ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 16:15).”Învăţaţi de la Mine”, a spus Isus, „căci Eu sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29). Umilinţa a fost principalul lucru pe care Isus l-a cerut ucenicilor Săi, să-l înveţe de la El. Tot aceasta este ceea ce trebuie să învăţăm şi noi de la El.”

Acest articol a fost publicat în aparente vs. caracter, asemanare cu Isus, Caracterul lui Isus, Esti Chipul Lui in lume, Isus Hristos, restaurarea Chipului Sau, smerenia, umilinta autentica. Zac Poonen. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s