Când suferința te distruge…


Economia și situația socială ne împinge spre direcții ce nu ne-am gândit că le vom întâmpina în viață. Fie că ești creștin sau nu, suferința este aceeași. Ea nu are culori diferite și nici oameni preferați. Ea nu bate la ușă, ci te lovește ne anunțat. Suferința este mai răspândită decât bucuria – atât în ziare cât și pe micile ecrane. La radio nimeni nu dorește să discute despre suferință, deoarece, imaginile acesteia nu pot fi percepute de ascultător. Pe această undă tot ce poți auzi sunt strigăte lipsite de grafica umilă a omului distrus. Și totuși, cine s-ar fi gândit că omul trebuie să treacă prin suferință pentru a câștiga viața?

Oare chiar treci prin suferință?

De multe ori, ne închidem în noi înșine. până acolo că nu mai avem capacitatea de a distinge situația în care ne regăsim. Din această cameră de criză, cu voci amare, strigăm spre Dumnezeu ,spunând că nu există. Nu doar atât, căci nu suntem mulțumiți cu acest stadiu, dar vrem să acuzăm pe oricine afirmând că ei sunt cauzele suferinței. Tot ceea ce este în jurul nostru este o paradă a modei, în care, credem noi, cel care suferă cel mai mult este cel mai tare. Iată ce poate creea un om ce se închide în el însuși. Acțiunile sale îl auto-distrug trăind. Poate că este timpul să devenim reali, uitându-ne în jurul nostru, pentru a realiza că în societatea noastră sunt oameni ce suferă mult mai mult decât noi. Problema noastră capitală este că am devenit atât de egoiști încât nu mai avem capacitatea de a vedea abilitățile noastre și ale celor din jur. Ne-am auto-distrus exclamând că suferim datorită altor oameni. Stoparea auto-distrugerii este simplă: ieși din cutia individualismului și cere ajutorul prietenilor tăi. Poate că vei avea curajul și credința de a cere ajutorul Celului pe care nu dorești să-L chemi, adică Dumnezeu.

Nu te juca de-a suferința, ea te poate ucide!

Este o anomalie să afirmăm că suferim datorită păcatului sau datorită unui păcat. Totodată, este o eroare dacă ignorăm că suferința, uneori este cauzată de păcat. Înainte de toate, este necesar să recunoaștem că am văzut oameni ce trăiesc în condiții și situații mult mai jalnice decât cele prin care trecem noi. Dacă vrem să vedem cât de periculoasă este suferința, tot ceea ce trebuie să facem este să ieșim la marginile orașului, unde întâlnim oameni pentru care suferința este considerată ca și o viață normală. Am devenit intelectuali, capabili să învinuim oamenii din jur, și în cele mai umile situații, am îndrăznit să-L lovim sau să-L acuzăm pe Dumnezeu. Însă, prin acest proces, am uitat că, atunci când strigăm și țipăm din adâncul inimii zdrobite, trebuie să ne oprim, trebuie să devenim statici, trebuie să-I oferim Domnului spațiu necesar pentru a intervenii în valea plângerii și a durerii. Am devenit atât de activi încât nu mai avem timp să așteptăm liniștiți (deși cu lacrimi și plânsete nemărginite) cuvintele Celui care deține cheia inimii și minții tulburate și necăjite de necaz și ocară. Prin faptul că respingem să-L lăsăm pe El să lucreze (și prietenii noștri), alegem să ne sinucidem, să ne auto-distrugem, iar cu asta, distrugem mai multe vieți. Suferința nu este o joacă. Suferința nu este titirez manipulat și controlat de om. Suferința nu este controlată de intelectualitate sau mândrie. Suferința este esența vieții oricărui om. Fără ea omul este inexistent.

Suferința te formează

Cine s-ar fi gândit că omul trebuie să treacă prin suferință pentru a câștiga viața? Omul, în rațiunea sa de capacitate umană, concepe că o viață bună și binecuvântată este o viață fără tensiuni, fără suferință, fără întrebări copleșitoare, fără nimic negativ. Undeva omul și-a format o mentalitate că suferința este asociată cu păcatul, cu sfera negativă a vieții. Ne-am înșela dacă am accepta să abordăm o astfel de penibilitate în viața de zi cu zii. În viața mea am trecut prin multă suferință, și probabil veți spune că acestea sunt doar povești sau că nu înțelegeți prin ceea ce trecem noi.

Așa cum am menționat mai sus, suferința este prezentă în lumea noastră în multe feluri și culori.

Pentru mine personal, suferința a început în momentul în care am realizat că mă aflu într-o casă de copii, unde zi și noapte eram măcelărit și exploatat de niște ființe umane, care în acel moment scoteau în evidență caracterul unui animal. Cu siguranță, după atâția ani (18) de lovituri și nopții nedormite, puteam să-L învinuiesc pe Dumnezeu. Unde ai fost Tu? De ce ai permis astfel de lucruri să se întâmple unui copil nevinovat? Care a fost motivul pentru care creștinii m-au respins pentru că eram un căminar? Unde mai este dragostea aceea sfântă? Mai ești acolo sau ai murit?

Observați că întrebările mele nu și-au găsit nici în ziua de astăzi răspunsurile, și asta datorită faptului că am înțeles greșit ce înseamnă suferința.

Cu ani mai târziu, și asta după ce m-am decis să-L urmez pe Cristos, am realizat că suferința ne formează atât caracterul cât și viața față de Cel care ne-a dăruit-o. Am înțeles că omul este cel care este capabil să distrugă ceea ce este în preajma acestuia. Când am privit mai atent spre Scriptură – am observat că omul a fost atât de inteligent încât și-a ucis propriul Mântuitor. Tot din acest Cuvânt am învățat că suferința este prezentă în aceeași comunitate, unde își desfășoară activitatea bucuria și fericirea. Am realizat că Dumnezeu a creat o lume, în care, atunci când sunt lovit cu paletele de tenis peste cap și peste picioare, prin El și în El, pot găsi fericire și bucurie în alte lucruri și domenii pe care El le-a creat. Am descoperit oameni, care atunci când am fost batjocorit și scuipat, m-au adus în casele lor și m-au spălat din cap până-n picioare.

Mai sunt oameni buni în lumea asta, dar trebuie să-i cauți.

Prin suferință am învățat că Dumnezeu nu ne lasă nici o dată. El cunoaște cel mai bine suferința. A trebuit să experimenteze imbecilitatea omului de a distorționa ceea ce a fost bun. Dar cel mai dureros a fost momentul în care Dumnezeu Tatăl a trebuit să-și vadă Fiul fiind ucis de omul turmentat.

Este o insultă sau o suliță ucigașă atunci când îl acuzăm pe Dumnezeu precum că El nu este prezent în viața noastră de suferință. Pe ce ne bazăm atunci când Îl acuzăm? Cred că trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu este credincios în a avea grija de păsările cerului. Iar dacă El a promis că se va îngrijii de acestea, nu suntem noi oare cu mult mai de preț pentru El? Cred că trebuie să ieșim din cutiile noastre și să ne aruncăm în brațele Celui care știe (cel mai bine) ce înseamnă suferința. În brațele Lui vom învăța că suferința ne formează atât caracterul cât și viața. În brațele Sale, vom realiza cum și unde am greșit. În brațele Sale vom plânge și ne vom cere iertare. În brațele Lui vom realiza cât de aproape eram să ne auto-distrugem. În brațele Lui realizăm că încrederea în El este mai prețioasă decât cea față de oameni. În brațele Lui suntem transformați și formați după chipul și asemănarea Fiului Său. Totuși, deși avem acest privilegiu, mulți renunță la el. O lecție pe care am învățat-o în viață nu a fost în compania oamenilor, ci în compania Celui ce este mai presus de orice om.

Tu ce vei face? În compania cui vei alege să treci dincolo de suferință?

Scris de Cosmin Pascu
Sursa : Biserica ta

Acest articol a fost publicat în asemanare cu Isus, cosmin pascu, Puterea Cuvantului, scopul suferintei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Când suferința te distruge…

  1. The Unnoticed spune:

    Si mie mi-a placut acest mesaj!Este foarte adevarat ca de multe ori ne creem o lume a noastra si ni se pare ca doar noi suferim si poate suferinta noastra se limiteaza doar la faptul ca cineva ne-a spus doar un cuvant urat sau asa…Ideea e ca oamenii de pe tot Pamantul sufera mult mai mult.Eu tot timpul imi iau exemplul cu copii negri din Ruanda, ei sunt atat de saraci ar avea motive sa se planga, nu noi care doar ne complacem sa traim intr-o stare de continua depresie!Pot sa spun din propie experienta ca a existat un moment in viata mea in care am fost deprimat si credeam ca numai eu sufar si ca doar pe mine ma urasc toti!Dar cum tiam zis prin tabara BT si accidentul acela Domnul mi-a vorbit si mi-am dat seama ca sunt Cineva in mana Lui si ca El ma iubeste si ca nu am nevoie de altceva decat de dragostea Lui, si desi acele momente mai apar acum am mai multa putere sa trec peste ele1Multumesc Alex pentru acest post si ca mereu scri lucruri faine din care mereu am de invatat!

  2. Alexandru spune:

    Fii binecuvantat Laurentiu. MA bucur ca existi in aceasta lume si esti fratele meu in Domnul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s