Ploaie si moarte



 



























Salut şefu`… cam lungă vacanţa… mai bagă şi tu cu condeiul ceva… şi ieşi din criza de toamnă mai repede, că încă nu a venit toamna, e o păcăleală de bubuli… Va veni prin noiembrie autumul adevărat… Poate nu ştii, dar noi, cei care te privim, auzim, aşteptăm zilnic, remarcăm lungile pauze de oboseală de călugăr cu iz de emo pastoral… Nu a venit încă timpul debarcării… Te vom anunţa din timp.

Plouă… Şi ploaia asta m-a lăsat fără toamnă, trecând din vară, bleg şi emo, direct spre niciunde…

Aud cariile lucrând de zor în grinda casei bătrâne în care îmi mor zilele. Distrugeţi prieteni ce-a mai rămas. Îmi sunteţi dragi, mai dragi decât cariile cu două picioare şi costume de-a gata ce-au rupt din mine perseverent şi satanic, lăsând în urmă cenuşa urii.

Plouă… Charles Louis Philippe spunea la început de secol XX „Timpul rafinamentelor a trecut, ne trebuie barbari”. Bine aţi venit şi voi prieteni!

Am spus bisericii că plec… M-am tot gândit în ultimii 15 ani de când mă învârt pe acolo ca pastor cum e ziua în care pleci.

Ploioasă… Mi-am adunat ceva lucruri din birou, le-am pus într-o cutie, le-am încărcat în maşină şi gata…

Am renunţat şi la Barry, câinele meu Saint-Bernard. Are zece ani şi nu mă mai recunoaşte. A încercat să mă muşte. Şi tu, Brutus? L-am dus la Iosif, la garajul lui auto, să-i muşte clienţii.

Am încercat să-mi imaginez în anii aceştia cum va fi fără Barry? Rece şi ploios.

Mă gândesc cât de parşivă e moartea. De fapt la bătrâneţe ne ia doar trupul, adică ce-a mai rămas, că de murit murim în fiecare zi câte puţin, trimiţând înainte bucată cu bucată din noi. Problema e că în cer nu mai recuperăm totul. Rămân jos cariile, amintirile, ploile, toamnele…

Ieri am bătut de disperat o baltă cu umbrela, ca perşii la Salamina, când, zdrobiţi de greci, au bătut marea cu vergile, culmea lipsei de măsură.

Am fost în sat la mama… N-a zis nimic, mi-a dat doar să mănânc şi pe nepregătite m-a mângâiat pe păr şi mi-a spus „copile”. Am plecat de acolo buimac şi parcă apa din pantofi nu mă mai deranja aşa de cumplit.

Iar mama va fi şi ea în cer…



Vladimir Pustan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ploaie si moarte

  1. Anonymous spune:

    „Am fost in sat la mama..n-a zis nimic, mi-a dat doar sa mananc si pe nepregatite m-a mangaiat pe par si mi-a zis „copile”. Am plecat de acolo buimac si parca apa din pantofi nu ma mai deranja asa de cumplit.Iar mama va fi si ea in cer.”…………………………….Ce… „iar” fain.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s