port fericirea in Christos

port fericirea în Christos

culorile cu care trebuia să umplu oraşul de vorbele lui Christos,
s-au dus pe nimicuri.
mai am câteva pixuri cu pasta pe terminate.
afară clădirile poartă semnele vârstei mele confuze.
sentimentul ratării e mama generaţiei mele.

dacă fericirea e a fi cineva,
o să-mi scriu numele pe toate wc-urile publice ca să devin celebru.

tuburile din care îmi turnam tinereţea sunt goale.
generaţia mea freacă iarba pe trepte la Teatru’ Naţional.

mi-e frică de uşa camerei mele care s-ar putea deschide.
stau singur şi închis.
mă joc uşor de-a desenatul pe fereastră cu nişte pensule uscate.
îmi încrustez roşu în piele cu peniţa stiloului fără cerneală
versetul meu memorat cândva în copilărie.
pot totul în Christos, care mă întăreşte.
m-am săturat de cruciuliţa mea de loser irecuperabil.
eu ştiu că m-am vopsit în verde ca să par viu.

vreau să scap de durere.
hai să râdem, zic ei, să ne facem din râs un medicament,
o mască pentru suferinţă. încercă şi tu nişte comedii de succes.
nu-mi trece cu râs.

vreau să scap de durere.
hai să ne îndrăgostim şi să fim veseli
prin parcuri şi cofetării cu amicii noştri combinaţi.
să citim pagini pentru stârnirea lascivă a cărnii.
nu-mi trece cu sex.

vreau să scap de durere.
hai să ne punem căştile pe urechi şi să ne zburăm creierii cu decibeli.
să ne fericim într-una muzical până la mi-e tot una de trăiesc sau mor.
nu-mi trece cu muzică.

vreau să scap de durere.
hai să ne purtăm super-extra-mega-cool, să ne deghizăm cu stil,
să ţinem pasul ifoselor generaţiei noastre în nuanţe.
nu-mi trece cu postmodernism.
vreau să scap de durere.
hai să tragem iarbă. să ne ameţim cu chimicale.
să ne bălăcim în alcool.
nu-mi trece cu nimic. eu vreau să scap de mine.
eu, durerea mea.

azi am primele firicele de sânge alungite pe mână.
toate au tăria să mă ducă la cântarul bine ticluit sub pat.
acolo e Biblia.
eu nu sunt decât acea pânză de care se şterg pensulele pastelate,
la terminarea unui personaj superb.
Christos e mai mult decât să-mi văd şchiopătările,
decât să stau să-mi ling rănile.

ei se înghesuie să-şi găsească viitorul într-o pungă cu praf interzis.
fericirea lor e o glumă, dragostea lor e doar sex, muzică,
şi acel totul e permis ca rezultatul final al înfrângerii.

ies afară.
nu vreau să curăţ oarşul ăsta, de graffity.
vărs coca-cola, soundul generaţiei mele, gâl, gâl.
nu mai am vopsele pentru ei.
spre ei am un singur crez şi o singură dragoste de viaţă, Christos.
fără el suntem o dărâmare continuă de calitate.

fac cioburi ultimele CD-uri cu cranii.
îmi tai în bucăţi bucăţele revistele despre mutilarea sufletului.
azi o să port un tricou cu Nirvana
şi-am să scriu cu marker-ul pe el, nu vă sinucideţi, prieteni.
mâine îl iau pe cel cu Jim Morrison,
ajunge cu facerea de noi religii, treceţi de partea lui Dumnezeu!

Christos conteză mai mult decât toate slăbiciunile mele.
Christos contează mai mult decât toate durerile mele.
Christos contează mai mult decât toate fericirile mele.

13aprilie2007, petrică bistran.

Acest articol a fost publicat în Christos in tine, poem. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s