1957 New York City Billy Graham – "the HEART"


Tot astazi Puterea Cuvantului viu si lucrator ne-a indreptat privirile inspre Cer si spre Lucrarea Domnului ISUS. Pentru ca avem un cuvant viu inseamna ca avem si un Domn viu care ne vorbeste.

Cisnadie 09.03.2008.
rev. Remus Beleiu


Matei 4:23-25

23. Isus străbătea toată Galilea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.

24. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.

25. După El au mers multe noroade din Galilea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudea şi de dincolo de Iordan.

Boala secolului este boala inimii. ( nu cea fizica)

Azi traim ” tulburarea inimii”.

Ieremia ne aminteste” Inima este nespus de inselatoare si deznadajduit de rea

Geneza 6:5

5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Geneza 8:21

21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui;

Cine poate cunoaste inima si gandurile omului?

Cel ce a creat inima si gandirea.

EL imi stie numele, gandurile, inima.

Pentru ca El este creatorul meu.

Totusi Dumnezeu se apropie de un fel de inima pe care este gata sa o vindece.

Psalmul 34:18

18Domnul este aproape de cei cu inima înfrantă, şi mantuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

Psalmul 51:17

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mahnită.

Ezechiel 11:12,19-21

12. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat, şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, şi aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.”

19. Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne,

20. ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

21. Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu. ‘”

la nivelul gandurilor…

2 corinteni 10:5
5. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

Filipeni 4:7
7. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.

Proverbe 15:15.

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.

Psalmul 94:11,19

Domnul cunoaşte gandurile omului: ştie că sunt deşerte.
Cand ganduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mangaierile Tale îmi înviorează sufletul.

AMIN


Acest articol a fost publicat în Billy Graham, Evanghelia, Gospel, inima. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s