Un adevarat test al dragostei



In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard
se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci.(petru cei mai ratzionali sau logici
subscriu eu, 17 55).. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o
intalneasca pe fata de care credea caeste indragostit, dar pe care nu o intalnise
niciodata. Iata ce se intamplase.
In timpul celui de-al doilea razboi Mondial.. John Blanchard parcusese un
stagiu de pregatire pentru pilotaj in
Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o
zi, a mers la biblioteca sa consulte o carte. Rasfoind cartea, a observat ca
cineva facuse notite pe margini.Citind observatiile patrunzatoare facute cu
un frumos scris de mana, si-a zis :”Mi-ar place sa cunosc persoana care a scris
notele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face , pare a fi o
persoana atat de buna, de blanda si de inteleapta”.
S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume:
Holis Maynell,
New York City.A decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii
de telefoane a orasului
New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare.
A doua zi dupe ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front.
Surprinzator,Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un
schimb regulat de scrisori, care aveau sa se intinda pe toata perioada razboiului.
” Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei
carti” avea sa-si aminteasca John mai tarziu. Prin ceea ce-mi scria, Holis ma
mangaia si ma ajuta nespus de mult”.
Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte
cand intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei.Hollis l-a incurajat,
raspunzandu-i : „ Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica.
Data viitoare cand iti va fi frica, spune
urmatoarele cuvinte,
„Chiar daca ar fi sa umblu prin
valea umbrei mortii, nu ma tem de
nici un rau, caci TU
esti cu mine”.
Pe masura ce schimbau scrisori, simtea seama ca incepuse sa se indragosteasca
de Hollis. Intr-o zi i-a scris, „Te rog sa-mi trimiti o fotografie de- a ta”dar ea i-a
raspuns, „Nu , nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii.”
El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal.In cele din
urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris lui Holiis
ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in
Gara Centrala din
New York, la ora sase dupa-amiaza, langa ceasul cel mare.
„MA vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care-l voi purta” i-a scris ea.
In cele din urma , a sosit si marea zi . John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit
pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu
Hollis Maynell:
O tanara venea spre mine, avea o fatza placuta, cu o linie ushor alungita.
Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca
cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda, si in costumul verde pal,
arata ca primavara care s-ar fi trezit la viata.Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea,
uitand cu desavarsire ca domnishoara pe care trebuia sa o asteptam trebuia sa poarte
un trandafir rosu, ceea ce tanara care-mi furase privirea nu avea.
Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnishoara s-a oprit pretz de cateva clipe .
Un zambet ushor, provocator, ii aparu pe buze.
„Imi dai voie, soldat?” intreba ea timitd. Am mai facut un pas spre ea. Si atunci am
vazut-o ……pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in
verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie
plinutza, trecuta bine de patruzeci de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o
palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate😀, in niste pantofi cu tocuri
oase. Fata in costum verde se departa repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe
frumoasa care tocmai imi vorbise, sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc
atractiva care stiam acum ca era Hollys Maynell?
Am decis fara sa ezit.M-am intors spre femeie si i-am zambit. Incepand insa
sa ii vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. „Trebuie sa fiti
domnishoara Maynell” am zis, intinzandu-i mana. „Sunt foarte bucuros ca ati acceptat
sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna.”
Pe fatza femeiii aparu atunci un zambet larg. „Nu STIU ce vrei sa spui, tinere”
raspunse ea, „dar cred ca ai vazut-o pe domnishoara aceea in costum verde, care
tocmai a trecut , nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever.
Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna ,sa-ti spun ca te asteapta
la restaurantul acela mare de peste drum.
Spunea ca e un fel de test”.

Uimitoarea poveste a celor doi (John Blanchard si Hollis Maynell) este exemplul
extraordinar al unei tinere care a fost dispusa sa astepte un barbat integru- ca si al
unui barbat care a fost rasplatit pentru ca nu si-a urmat dorintele carnale ci a raspuns
potrivit caracterului Lui Hristos.
prima poveste din ” Cand Dumnezeu iti scrie povestea de dragoste”

Acest articol a fost publicat în test. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Un adevarat test al dragostei

  1. simona spune:

    🙂 i like this story

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s